Regatul Unit ar putea trimite un portavion în Marea Roșie

Regatul Unit ar putea trimite un portavion în regiunea Mării Roşii, în contextul continuării atacurilor rebelilor houthi din Yemen asupra navelor comerciale din zonă, potrivit Agerpres.

Ministrul britanic al forţelor armate, James Heappey, a sugerat că un un portavion britanic ar putea fi trimis în regiune pentru a lua locul portavionului american USS Dwight D. Eisenhower atunci când acesta va reveni în Statele Unite.

Britanicii au participat, în cooperare cu SUA, într-o serie de atacuri asupra ţintelor houthi.

Nava britanică HMS Diamond se află în Marea Roşie pentru a proteja vasele comerciale ce traversează această zonă.

În prezent, Regatul Unit are două portavioane în funcţiune – HMS Queen Elizabeth şi HMS Prince of Wales.

Statele Unite, cel mai important aliat al Israelului, au creat în decembrie o coaliţie internaţională pentru a securiza Marea Roșie, considerată zonă strategică deoarece este tranzitată de 12% din comerţul mondial.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *