Reforma privind migrația a primit acordul statelor UE

Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, ieri, la un acord asupra unei ample reforme a politicii europene privind azilul şi migraţia, la capătul unei ultime nopţi de negocieri, a anunţat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, transmit AFP, Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

”A fost un drum lung pentru a ajunge aici, dar am reuşit. Europa îşi respectă angajamentele privind migraţia”, a spus Schinas.

”UE a ajuns la un acord istoric asupra unui nou set de reguli pentru gestionarea migraţiei şi a azilului”, a confirmat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Această reformă prevede în special un control consolidat asupra sosirilor de migranţi în UE.

De asemenea, s-a stabilir înfiinţarea de centre închise în apropierea frontierelor pentru a-i returna mai rapid pe cei care nu au drept de azil în UE.

Acordul prevede şi un mecanism de solidaritate obligatorie între ţările membre în favoarea statelor aflate sub presiunea migraţiei.

Reforma sistemului european de azil şi migraţie s-a aflat pe agenda UE încă din 2015, când în blocul comunitar au ajuns un număr record de migranţi.

Facebook

Comentarii

180 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *