În plin efort guvernamental de ajustare bugetară și pe fondul conflictului de la graniță, autoritățile din domeniul apărării au transmis că securitatea rămâne prioritară, iar personalul militar nu va fi afectat de reducerile de cheltuieli. Ministrul Apărării, Radu Miruță, a confirmat că instituția va participa la reducerea cheltuielilor publice cu 10%, însă fără a interveni asupra pensiilor, salariilor sau posturilor militarilor.
Declarațiile au fost făcute duminică la Digi24, unde oficialul a explicat că toate ministerele trebuie să contribuie la efortul de reducere a cheltuielilor, însă în cazul apărării există limite impuse de contextul regional.
Reducere de 10% la Ministerul Apărării, fără afectarea militarilor
Potrivit ministrului, Ministerul Apărării Naționale se aliniază poziției asumate de Guvern privind reducerea cheltuielilor bugetare cu 10%. Totuși, economiile nu vor fi realizate prin diminuarea veniturilor sau prin restructurări de personal.
„Nu putem vorbi nici de economie, nici de sănătate, nici de educație, dacă nu avem securitate. Și atunci pentru apărare s-a acceptat ideea că un război la graniță nu este un context în care poți, unu, să reduci pensiile, doi, să dai militari afară, trei, să scazi veniturile acestor militari”, a declarat Radu Miruță.
Ministrul a subliniat că reducerea cheltuielilor la Ministerul Apărării va viza cheltuieli colaterale, nu „nucleul apărării”, adică personalul și capacitatea operațională.
„Ministerul Apărării va contribui la acest efort, însă nu tăind de la oameni. Sunt multe cheltuieli colaterale care pot fi reduse astfel încât, la final, cheltuiala să fie mai mică fără a afecta nucleul”, a precizat acesta.
Conflict la graniță și limitele reducerilor bugetare
Radu Miruță a explicat că situația de securitate regională impune prudență în aplicarea măsurilor de austeritate. În contextul unui conflict la graniță, ajustările bugetare trebuie făcute fără a slăbi capacitatea de apărare a statului.
Pensiile militare și vârsta de pensionare: clarificări oficiale
Ministrul Apărării a respins ideea potrivit căreia militarii s-ar pensiona în mod generalizat la vârste foarte mici. Potrivit acestuia, cazurile de reducere semnificativă a vârstei de pensionare sunt izolate.
„Am verificat anul trecut. Pe tot anul 2025, o singură persoană s-a pensionat cu reducerea vârstei de 13 ani. Sunt situații în care, în funcție de zona în care ai lucrat, ai o reducere a vârstei de pensionare. Scafandrii, parașutiștii sunt puncte izolate care generează reducerea vârstei de pensionare cu patru, cinci, șase, doi, unu, unii deloc”, a declarat ministrul.
Crește vârsta standard de pensionare în sistemul militar
Radu Miruță a precizat că vârsta minimă de pensionare în sistemul militar este în creștere progresivă.
„Anul trecut, vârsta minimă de pensionare era de 48 de ani, vârsta medie a pensionarilor a fost 52 de ani în zona militară. Și ea crește în fiecare an. Pentru că este o chestiune progresivă pe legea de astăzi, care spune că în 2035 vârsta standard va fi 65 de ani și de acolo va putea scădea, cum a fost pentru un caz anul trecut, cu maximum 13 ani”, a explicat ministrul.









