Record de temperatură în Cuba

Cuba a înregistrat joi un record de temperatură de 40,1 grade Celsius în partea sudică a teritoriului său, potrivit Centrului de previziuni din cadrul Institutului de Meteorologie, în contextul în care august era de obicei cea mai călduroasă lună a anului, informează AFP.

Joi, „recordul absolut de temperatură maximă din Cuba a fost doborât”, a anunţat centrul menţionat, citat vineri de presa de stat cubaneză. La ora locală 15:00, a fost înregistrată „o valoare de 40,1 grade Celsius la staţia meteorologică din Jucarito, în provincia Granma”, au precizat reprezentanţii centrului.

Vârful de căldură din această parte a insulei se datorează influenţei accentuate a presiunii atmosferice înalte, radiaţiilor solare puternice, acoperirii reduse de nori şi vânturilor slabe, au explicat specialiştii cubanezi.

Precedentul record de temperatură din Cuba a fost înregistrat la o altă staţie meteorologică din aceeaşi provincie: 39,7 grade Celsius, pe 12 aprilie 2020.

Potrivit meteorologilor, august este de obicei cea mai călduroasă lună a anului în insulele din Marea Caraibilor.

Un raport al ONU a confirmat la sfârşitul lunii martie că 2023 a fost cel mai călduros an din istoria înregistrărilor, cu o temperatură medie la suprafaţa Terrei care a fost cu 1,45 grade Celsius peste nivelul de referinţă din era preindustrială.

Potrivit acestui raport, există „o probabilitate ridicată” ca anul 2024 să fie marcat la rândul său de temperaturi record.

Creşterea temperaturii globale pe termen lung este cauzată de creşterea concentraţiei de gaze cu efect de seră în atmosferă. Declanşarea fenomenului El Nino la jumătatea anului 2023 a contribuit la creşterea rapidă a temperaturilor. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *