La trei luni de la atacarea barbară a Ucrainei de către hoardele ruse, o concluzie e evidentă: Rusia a pierdut războiul în care s-a aruncat prostește și în care se afundă neputincioasă. Indiferent de deznodământul militar – iar acesta e tot mai puțin probabil să fie favorabil Rusiei – în ochii lumii raționale, zarurile au fost aruncate. Cu efecte vreme de decenii de acum înainte.
Putin a vrut finlandizarea Europei de Est și a împins, de fapt, Suedia și Finlanda în NATO. Până și Elveția neutralității aparent veșnice vrea exerciții militare împreună cu NATO. În locul retragerii trupelor occidentale pe pozițiile de acum 25 de ani, cum cerea Putin în ultimatumul din 17 decembrie 2021, 42.000 de militari NATO au fost masați de urgență pe Flancul Estic.
Putin a vrut stoparea apropierii europene a Ucrainei și s-a pomenit cu cereri de aderare la UE trimise de la Kiev, Chișinău și Tbilisi, precum și cu o mobilizare fără precedent la Bruxelles pentru a asigura un viitor european acestor state. Cu toată reticența ”purcelușilor egoiști”, Olanda și Austria, de a deschide porțile Uniunii, în fața disperării ucrainene de a arde etape; cu toată strădania pionului otrăvit al Moscovei, Ungaria, de a bloca decizii esențiale ale UE, precum embargoul petrolier; cu toată împotrivirea Turciei oportuniste față de extinderea NATO – Kremlinul a reușit contrariul a ceea ce se aștepta.
Lumea democratică trimite zeci de miliarde de dolari ajutor pentru Ucraina, o înarmează până în dinți, găzduiește milioane de refugiați și caută soluții pentru o reașezare geopolitică mai trainică și previzibilă.
România, în fața ”federalismului pragmatic”
Necesită atenția unor state recent intrate în UE, precum România, proiectul Comunității politice europene, propus de Emmanuel Macron și îmbrățișat de președintele Consiliului European, Charles Michel. Ucraina a respins această variantă de tranziție, dar Serbia și Albania au aderat la idee, dornice de o integrare politică imediată. La fel ca revizuirea Tratatelor UE, contestată prompt de 13 țări membre, inclusiv România, dar promovată de Franța, Germania, Italia și Comisia Europeană, ideea comunității politice extinse face parte din planul Europei cu mai multe viteze. Premierul italian a vorbit clar, la 9 mai, despre necesitatea unui ”federalism pragmatic” european.
Această nouă comunitate politică și generalizarea votului statelor membre prin majoritate calificată (care nu se aplică încă în materie fiscală, socială și de politică externă) ar însemna o extindere semnificativă a UE – pe verticală, a competențelor Uniunii, și pe orizontală, a ariei geografice. Dar ar reprezenta și o reconfigurare a Europei în trei cercuri concentrice: probabil cele 19 state din Zona Euro, apoi celelalte opt țări din UE, inclusiv România, după care vor urma circa zece alte state, candidate și potențial candidate la aderare, din Balcani, Europa de Est și Caucaz.
Propunerea de ieri a Germaniei ca Ungaria să fie efectiv lăsată deoparte în adoptarea deciziei privind embargoul petrolier pentru Rusia este un pas major spre o nouă etapă în evoluția integrării europene. Blocajul maghiar obligă la schimbarea regulilor unui joc democratic ce riscă să fie luat captiv de un obstrucționist cinic ca Viktor Orban.
Într-o situație critică, americanii au arătat fără ezitare că ne putem baza pe ei.
Noi suntem, ca țară, asigurați militar de scutul NATO și, în special, de parteneriatul strategic cu SUA. Energetic, suntem puțin vulnerabili la o ruptură de importurile rusești și – în sfârșit! – acționăm pentru extragerea gazelor din Marea Neagră și pentru implementarea tehnologiei americane nucleare a reactoarelor modulare. Într-o situație critică, americanii au arătat fără ezitare că ne putem baza pe ei. După cum, asumarea de partea română a parteneriatului a fost fără șovăială din 1997 încoace, când a fost lansat în timpul vizitei lui Bill Clinton la București.
E timpul acum să le spunem răspicat partenerilor europeni din UE că așteptăm din partea lor același fair-play. Precum avem în relația noastră transatlantică și precum am dovedit în raportarea ca stat membru al UE.
Suntem parte a efortului de război al lumii civilizate cu Rusia barbară, război ce ne privește direct securitatea, suveranitatea și valorile. Trebuie, deopotrivă, să fim și parte a procesului de reconfigurare a arhitecturii europene. Un proces pe care Putin l-a impulsionat fără voie. Și o reconfigurare din care vor rezulta învingători și perdanți.
Horia Blidaru
