Războiul din Gaza afectează partida dintre Italia și Israel

Pe stadionul Friuli din Udine au fost instituite măsuri de securitate sporite înaintea meciului din această seară din Liga Națiunilor, dintre Italia și Israel, fapt care a afectat vânzările de bilete.

Pentru sporirea securității, în jurul stadionului au fost instalate bariere metalice înalte, urmând să fie prezenți între 500 și 1.000 de polițiști. Fanii echipei italiene sunt sfătuiți să sosească devreme pentru a fi supuși unor controale de securitate amănunțite.

Organizarea meciului este de așteptat să creeze tensiuni din cauza evenimentelor actuale din Orientul Mijlociu. Un marș în sprijinul Palestinei este planificat la Udine în ziua meciului, despre care organizatorii spun că va atrage în jur de 4.000 de oameni.

Drumurile din jurul stadionului și hotelului în care este cazată echipa israeliană au fost închise, iar traficul este deviat. Datorită acestor circumstanțe, au fost vândute doar 11.700 de bilete, mai puțin de jumătate din capacitatea totală a stadionului.

Adam Neamțu

Facebook

Comentarii