Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că România nu va mai achiziționa cantitățile mari de vaccinuri care erau programate să fie cumpărate în perioada următoare.
„În niciun caz, nu vom achiziționa vaccinurile care sunt in cantitate extrem de mare și pentru care nu există în momentul de față și, probabil, nici în viitor interes la nivelul populației”, a declarat, astăzi, ministrul Sănătății.
Potrivit acestuia, în discuție se află cantități foarte mari de vaccinuri – doar de la compania Pfizer țara noastră ar trebui să mai achiziționeze 27 milioane de doze de vaccin. „Negociem cu Comisia Europeană care a reprezentat România”, a spus ministrul Rafila.
În tot acest timp, România a reușit să vândă 7,5 milioane de doze de vaccin, în valoare de circa 150 milioane de euro, a precizat ministrul Rafila.
În luna martie a acestui an, Rafila a declarat că România ar urma să mai primească numai din contractul pentru 2022 cu Pfizer aproximativ 8 milioane de doze de vaccin împotriva COVID, iar în contractul pentru 2023 sunt prevăzute 19 milioane de doze pentru țara noastră.
Guvernul a aprobat, astăzi, strategia de vaccinare până în 2030, ministrul Sănătății precizând că aceasta nu prevede obligativitatea vaccinării.









