Republica Moldova vrea să integreze, cel puțin în plan economic, Transnistria, până în anul 2030. Declarația aparține vicepremierului moldovean pentru reintegrare, Oleg Serebrian, acesta fiind citat de deschide.md.
„Un Guvern își pune sarcini, nu pronosticuri. Și sarcinile pe care ni le punem noi sunt ca, cel puțin până în 2030, cu regiunea transnistreană să fie încheiat, dacă nu procesul politic de reglementare, cel puțin la nivel economic regiunea să fie practic integrată într-un spațiu vamal, fiscal, monetar cu malul drept”, a declarat oficialul moldovean.
Potrivit acestuia, integrarea economică va reprezenta mai mult de jumătate din procesul în sine de integrare al Transnistriei și va fi făcută pe model german, cel care a dus la reunificarea cele două republici în 1990, la aproape un an de la căderea zidului Berlinului.
„S-a introdus marca germană pe teritoriul RDG, s-a creat un spațiu vamal comun, s-au pornit mecanismele de integrare economică. Deci asta a precedat, de fapt, mecanismul de reintegrare politică și în cazul nostru avem aceeași idee”, a amitit acesta pașii economici care s-au făcut anterior de către Germania.
Potrivit oficialului, procesul de integrare economică va fi discutat împreună cu partenerii europeni ai Republicii Moldova. „Orice pas pe care îl vom întreprinde în direcția reintegrării va trebui să fie consultat mai atent și cu partenerii noștri externi”, a subliniat acesta.
Un prim pas a fost făcut deja de către Republica Moldova, prin intrarea în vigoare a noului Cod vamal, de la 1 ianuarie 2024. În baza acestuia, firmele din Transnistria vor trebui să plătească taxele vamale la bugetul Republicii Moldova.
Măsura Guvernului de la Chișinău a provocat furia liderilor separatiști, care au reclamat faptul că aceasta le împovărează fiscal firmele. Totul a culminat, în februarie, cu o rezoluție a Tiraspolului prin care s-a cerut protecția Rusiei în fața „presiunilor sporite” din partea Republicii Moldova.
Transnistria este, însă, un capitol important din dosarul de aderare la UE al Republicii Moldova. În septembrie 2023, președinta Maia Sandu a declarat că țara sa va adera la UE și fără regiunea transnistreană, în cazul în care acest conflict nu va fi soluționat, pentru că „Republica Moldova nu poate sta pe loc”.
„Nimeni nu dorește țări divizate în interiorul UE”, a recunoscut, la sfârșitul anului trecut, și fostul ministru de externe moldovean, Nicu Popescu.