De la Cupa Mondială, la sinistrații din Turcia și Siria

Qatarul va trimite în Turcia şi Siria un număr de 10.000 de containere modulare care au fost folosite în timpul Cupei Mondiale, pentru a găzdui persoane care şi-au pierdut locuinţele în cutremurul care a lovit cele două ţări luni.

„Ţinând cont de nevoile urgente din Turcia şi Siria, am luat decizia de a trimite în regiune bungalow-urile de şantier şi rulotele noastre, oferind astfel sprijin imediat şi foarte necesar populaţiei din Turcia şi Siria”, au declarat reprezentanți ai Qatarului.

Un prim transport va pleca luni spre Turcia. Alte livrări sunt aşteptate în zilele următoare.

Containerele modulare au fost folosite câteva săptămâni în noiembrie şi decembrie pentru a găzdui în special suporteri în cursul Cupei Mondiale la fotbal organizate în Qatar.

Anunţul ajutorului din Qatar a coincis cu vizita, duminică, a emirului Tamim bin Hamad Al Thani la Istanbul, prima a unui lider străin în Turcia, unde cutremurul a făcut peste 29.000 de morţi.

Emirul a precizat că a discutat cu preşedintele turc, Recep Erdogan, cum ar putea Doha să contribuie la „atenuarea acestei catastrofe”. Qatarul a trimis deja 100 de tone de ajutor Turciei şi a desfăşurat acolo una dintre cele mai mari echipe de ajutor străine, cu aproximativ 130 de salvatori.

Cele două țări, Turcia și Siria, se confruntă cu o imensă criză umanitară. Până la un milion de oameni depind de ajutoarele primite, pentru a supraviețui. Peste 5 milioane ar fi rămas fără case, doar în Siria.

Facebook

Comentarii

92 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *