Putin ordonă încetarea focului pentru 36 de ore

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să respecte o încetare a focului „de-a lungul întregii linii de contact între părțile din Ucraina”, de Crăciunul pe rit vechi, la doar câteva ore după ce șeful Bisericii Ortodoxe din Rusia a făcut o cerere similară, a anunțat joi Kremlinul, potrivit Politico.

„Îl însărcinez pe ministrul Apărării al Federației Ruse să introducă, de la ora 12:00 din 6 ianuarie 2023 până la ora 24:00 din 7 ianuarie 2023, o încetare a focului de-a lungul întregii linii de contact între părțile din Ucraina”, se arată în comunicat.

„Bazându-ne pe faptul că un număr mare de cetățeni care profesează ortodoxismul trăiesc în zonele de luptă, facem apel la partea ucraineană să declare încetarea focului” pentru ca aceștia să poată participa la slujbele bisericești cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, a adăugat Putin.

Anterior, joi, patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse și un aliat apropiat al lui Putin, a făcut o cerere similară într-un mesaj postat pe site-ul bisericii. Câteva minute mai târziu, declarația lui Kirill a fost respinsă ca fiind o „capcană cinică” și „un element de propagandă” de către consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podoliak pe Twitter.

Abordând chestiunea unei potențiale încetări a focului în Ucraina în timpul vacanței de Crăciun, premierul britanic Rishi Sunak a declarat în decembrie că „orice apel unilateral la încetarea focului din partea Rusiei este complet lipsit de sens în contextul actual”.

Facebook

Comentarii

91 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *