Putin: Desfășurarea de rachete în Germania amintește de Războiul Rece

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat duminică Statele Unite că desfăşurarea, în Germania, a unor rachete americane cu rază lungă de acţiune va determina Rusia să poziţioneze arme similare la o distanţă de la care să poată fi lovit Occidentul, transmite Reuters și Agerpres.

Washingtonul anunţase în 10 iulie că va desfăşura pe teritoriul german rachete cu rază lungă de acţiune, începând din 2026, în cadrul pregătirilor pentru desfăşurarea pe termen mai lung a unor rachete de croazieră SM-6 şi Tomahawk, precum şi a unora hipersonice aflate în curs de proiectare.

La Sankt Petersburg, de ziua marinei militare ruse, Putin le-a spus marinarilor din Rusia, China, Algeria şi India prezenţi la festivităţi că SUA riscă să declanşeze astfel o criză a rachetelor ca în perioada Războiului Rece.

„Timpul de zbor al unor astfel de rachete, care pe viitor ar putea fi echipate cu ogive nucleare, va fi de circa 10 minute”, a arătat liderul de la Kremlin. „Vom adopta măsuri similare de desfăşurare, ţinând cont de acţiunile Statelor Unite, ale sateliţilor acestora din Europa şi din alte regiuni ale lumii”.

Rusia prezintă războiul declanşat în februarie 2022 împotriva Ucrainei ca pe o componentă a luptei istorice cu Occidentul.
Ucraina şi Occidentul consideră că Putin s-a angajat în cucerirea de teritorii în stil imperial, Rusia controlând circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv Crimeea ocupată din 2014.

Preşedintele rus vede teritoriile respective, care în trecut au aparţinut Rusiei imperiale, ca făcând din nou parte din ţara-mamă, care nu le va retroceda niciodată.

Putin i-a acuzat pe americani că alimentează tensiunile şi că au transferat sisteme de rachete Typhoon în Danemarca şi Filipine. El a comparat planurile SUA cu decizia din 1979 a NATO de a desfăşura lansatoare de rachete Pershing II în Europa.

„Situaţia de acum reaminteşte de evenimentele din timpul Războiului Rece legate desfăşurarea de rachete americane Pershing cu rază medie de acţiune în Europa”, a spus Putin duminică.

Facebook

Comentarii