Putin plusează: ”Avionul cu prizonieri ucrainieni a fost doborât de o rachetă americană”

Avionul militar de transport rusesc Iliuşin Il-76 prăbuşit săptămâna trecută în regiunea rusă de graniţă Belgorod şi care avea la bord prizonieri de război ucraineni a fost doborât de antiaeriana ucraineană cu ajutorul unui sistem american Patriot, au stabilit experţii ruşi care investighează cazul, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Reuters, conform Agerpres.

„Avionul a fost doborât, acest lucru a fost stabilit cu certitudine, de un sistem Patriot american” din care au fost lansate două rachete antiaeriene dinspre „teritoriul controlat de forţele ucrainene”, a precizat Putin în timpul unui eveniment desfăşurat la Moscova.

Preşedintele rus a cerut o investigaţie internaţională asupra acestui incident, o solicitare similară fiind formulată de Ucraina. „Insistăm să fie efectuată o investigaţie internaţională. Dar nicio organizaţie internaţională nu doreşte să o facă”, a remarcat Putin.

La bordul avionului se aflau 74 de persoane, dintre care 65 de prizonieri de război ucraineni care urmau să fie predaţi Ucrainei în cadrul unui nou schimb de prizonieri, şase membri ai echipajului şi trei însoţitori.

Moscova susţine că a atenţionat Kievul înainte ca avionul să intre în zona unde a fost doborât. Potrivit preşedintelui Comisiei de Apărare din Duma de Stat a Rusiei, serviciul militar de informaţii ucrainean a confirmat primirea atenţionării. Kievul neagă acest lucru şi invocă în plus că nu are dovezi conform cărora la bordul avionului se aflau prizonieri ucraineni.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *