Putin – absent și la summitul G20

Preşedintele rus, Vladimir Putin, nu va participa nici la summitul G20 – care va avea loc, la începutul lui septembrie, în India. Liderul de la Kremlin l-a informat, astăzi, pe premierul indian, Narendra Modi, că nu va ajunge la reuniunea pe teme economice de la New Delhi.

Într-un comunicat al Indiei, se spune că Putin l-a sunat pe premierul Modi pentru a-i spune că ministrul de externe, Serghei Lavrov, va fi persoana delegată pentru a participa la summit. Narendra Modi şi-a exprimat „înţelegerea faţă de decizia Rusiei” şi i-a mulţumit liderului de la Kremlin că a sprijinit iniţiativele în favoarea țării sale, în perioada în care acesta a deţinut preşedinţia G20.

De cealaltă parte, Kremlinul a descris succint și fără prea multe detalii – tot printr-un comunicat de presă – convorbirea cu premierul Modi, menţionând doar că a avut loc un schimb de opinii în legătură cu viitorul summit G20 de la New Delhi, dar nu și că Putin nu va participa la reuniune.

Un purtător de cuvânt al conducerii ruse a declarat, săptămâna trecută, că Vladmir Putin nu va participa la summit deoarece are un „program încărcat”.

În schimb, comunicatul Kremlinului începe cu informaţia că Vladimir Putin „l-a felicitat încă o dată călduros” pe Narendra Modi pentru aselenizarea cu succes a staţiei spaţiale indiene Chandrayaan-3, în apropierea polului sudic al Lunii.

Liderul de la Kremlin nu a participat nici la summitul BRICS

Săptămâna trecută, Vladimir Putin nu a participat nici la summitul BRICS, care a avut loc la Johannesburg, în Africa de Sud. Președintele rus a fost nevoit să rămână în Rusia, pentru a evita riscul unei posibile arestări, în condiţiile în care Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva sa, acuzându-l de crime de război în Ucraina.

Din G20, fac parte cele mai bogate 19 ţări din lume, plus Uniunea Europeană.

India deţine, în prezent, preşedinţia G20 și va organiza summitul la New Delhi (9-10 septembrie), unde vor fi prezenţi lideri mondiali, inclusiv preşedintele american, Joe Biden, şi premierul britanic, Rishi Sunak.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *