Putin a decis: Se măreşte armata Rusiei cu 10%

Președintele rus Vladimir Putin a semnat joi un decret pentru a crește efectivele forțelor armate ale Rusiei de la 1,9 milioane la 2,04 milioane de militari, în contextul în care războiul din Ucraina intră în a șaptea lună.

Majorarea include o creștere cu 137.000 a personalului gata de luptă, acesta ajungând la 1,15 milioane. Ea intră în vigoare de la 1 ianuarie, potrivit decretului publicat pe portalul legislativ al guvernului. Decretul lui Putin nu a precizat modul în care va fi realizată creșterea efectivelor, dar a instruit guvernul să aloce bugetul corespunzător.

Putin vrea o forță armată mai mare

Rusia nu a mai comunicat câte victime a suferit în Ucraina după primele săptămâni ale campaniei, când a declarat că 1.351 dintre soldații săi au fost uciși.

Estimările occidentale spun că numărul real ar putea fi de cel puțin 10 ori mai mare, în timp ce Ucraina afirmă că a ucis sau rănit cel puțin 45.000 de soldați ruși de când a început confictul – pe care Moscova îl numește o operațiune militară specială – la 24 februarie.

De asemenea, Kievul a fost reticent în a publica informații cu privire la numărul soldaților săi care au murit în război, dar luni, șeful forțelor armate ucrainene a declarat că aproape 9.000 de militari au fost uciși, într-o actualizare rară.

Autor: Anca Stratulat

Facebook

Comentarii

81 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *