Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat, astăzi, un decret care permite utilizarea mai extinsă a armelor nucleare ruse, măsura intervenind după ce Statele Unite au autorizat Kievul să lovească teritoriul rus cu rachetele sale cu rază lungă de acţiune.
Decretul a fost publicat pe site-ul oficial pentru legile adoptate în Federaţia Rusă, informează News.ro.
Anterior, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, declarase că modificările la doctrina nucleară rusă au fost operate şi că oficializarea acestui pas va fi făcută „după cum este necesar”. Noua doctrină extinde circumstanţele în care Moscova poate recurge la arma nucleară.
Vladimir Putin avertizase la sfârşitul lunii septembrie că ţara sa ar putea utiliza de acum înainte arme nucleare în cazul unei „lansări masive” de atacuri aeriene împotriva Rusiei şi că orice atac efectuat de o ţară fără arme nucleare, cum ar fi Ucraina, dar sprijinită de o putere cu arme nucleare, cum ar fi Statele Unite, ar putea fi considerat o agresiune „comună”, ce ar putea autoriza utilizarea de arme nucleare de către Rusia.
Potrivit agenţiei TASS, documentul, care se intitulează „Fundamentele politicii de stat în domeniul descurajării nucleare” pleacă de la principiul că armele nucleare sunt o ultimă soluţie pentru a proteja suveranitatea ţării.
Versiunea anterioară a doctrinei nucleare ruse fusese aprobată în iunie 2020 şi a înlocuit atunci un document similar adoptat cu 10 ani înainte.










