După ședința forului de conducere, de ieri, PSD a decis să intre la guvernare și l-a mandatat pe președintele partidului, Marcel Ciolacu, să negocieze cu partidele proeuropene, pentru formarea unei coaliții de guvernare.
„Domnului Marcel Ciolacu i s-a votat acest mandat larg de negociere cu absolut toate forțele proeuropene și democratice din Parlament. Sigur că mandatul include și solicitarea prezenței la guvernare, având în vedere scorul obținut de PSD și obținerea poziției de prim-ministru. Vom negocia cu absolut toată lumea și o să vedem care va fi rezultatul acestor negocieri”, a spus Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD.
Potrivit acestuia, nu s-a discutat cine anume ar urma să fie premier din partea PSD în noua coaliție, dar a spus că, de obicei, poziția de prim-ministru a PSD este ocupată de președintele PSD, adică Marcel Ciolacu.
„Dar deocamdată discutăm poziții, discutăm principii și mai puțin despre oamenii în acest demnități. PSD va cere poziția de prim-ministru și prezența la guvernare cu mandatul domnului Ciolacu, incluzând cinci principii fundamentale pe care va trebui să le accepte o eventuală coaliție din care Partidul Social Democrat face parte”, a continuat el.
Cele cinci condiții puse de PSD se referă la „menținerea ritmului investițiilor la peste 100 de miliarde de lei anual, creșterea puterii de cumpărare prin continuarea reducerii inflației și reducerea impozitării pe muncă, inclusiv plafonarea prețurilor la gaze, energie și alimentele de bază. Punctul 3: măsuri care se subscriu noțiunii de patriotism economic – continuarea susținerii mediului privat românesc, plus menținerea pragului la întreprenerile mici și mijlocii. Punctul 4 – industrializarea României și punctul 5 – reforma statului, sigur, începând de la un guvern mai suplu și continuăm cu debirocratizarea. Astea sunt cele cinci puncte fără de care PSD nu va intra la guvernare”, a spus Romașcanu.
Întrebat dacă PSD ia în calcul un candidat comun la alegerile prezidențiale, Romașcanu a spus că „este prematur să discutăm acuma despre ceea ce se va întâmpla”. El a spus că este atributul noului Guvern să stabilească data alegerilor prezidențiale.










