Haos în Germania: Greva feroviară și protestele fermierilor perturbă circulația

Navetiștii germani se confruntă cu un haos general, începând de miercuri, pe fondul unei greve feroviare de trei zile la nivel național, declanșată de Sindicatul mecanicilor de locomotivă GDL. Situația este agravată și de protestele fermierilor care au blocat traficul rutier, potrivit informațiilor furnizate de Mediafax și Reuters.

GDL a început greva principală în primele ore ale zilei de miercuri, după ce marți seara mecanicii de trenuri de marfă au ieșit din grevă. Conform comunicatelor Deutsche Bahn, operatorul feroviar național, grevele vor continua până vineri seară, cu asigurarea unor orare de urgență reduse.

„Greva va afecta planurile de călătorie a milioane de persoane”, a declarat compania, încurajând publicul să anuleze sau să amâne călătoriile neesențiale.

Principalele revendicări ale GDL includ reducerea programului de lucru de la 38 la 35 de ore pe săptămână, o creștere salarială de 555 de euro pe lună și un bonus unic de 3.000 de euro pentru compensarea inflației.

În același timp, protestele fermierilor au sporit presiunea asupra guvernului german. Furioși față de reducerile subvențiilor, fermierii au blocat drumurile din întreaga țară. Joachim Rukwied, șeful asociației fermierilor germani DBV, a declarat că va intensifica protestele, cerând guvernului să renunțe complet la reducerile de subvenții.

Aceste evenimente amplifică problemele cu care se confruntă Germania în acest an, având în vedere datele macroeconomice slabe, ratele ridicate ale dobânzilor și criticiile aduse guvernului de coaliție condus de cancelarul Olaf Scholz.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *