„Psihiatra învelită” lovește la Finanțe. Noul sistem e-Factura: Termeni haotici și expresii caraghioase

Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) au lansat recent sistemul electronic e-Factura, însă utilizatorii se confruntă cu o problemă neașteptată: traduceri incorecte și caraghioase ale unor termeni din limba engleză în română, relatează Startup Cafe.

Noul sistem e-Factura, dezvoltat în colaborare cu ANAF, Ministerul Finanțelor și STS, a fost salutat cu entuziasm de contabili și de mediul de afaceri. Cu toate acestea, se pare că implementarea acestuia a fost umbrită de dificultăți legate de traducerea inadecvată a unor termeni cheie.

Un aspect amuzant și, în același timp, deranjant, constă în traducerea incorectă a unităților de măsură din portalul electronic. Utilizatorii au raportat apariția termenului „psihiatră învelită” în locul corectului „shrinkwrapped” sau „shrink wrap”, referindu-se la produsele ambalate în folie transparentă care se strânge sub efectul căldurii.

Termenul „shrink” din expresia „shrink wrap” poate fi folosit și în context informal, semnificând psihiatru în limba engleză, iar „wrap” înseamnă a înveli.

Reacțiile antreprenorilor și contabililor nu s-au lăsat așteptate, semnalând disfuncționalități ale portalului, în timp ce pe adresa Ministerului Finanțelor au început să curgă numeroase reclamații. Ministrul Marcel Boloș a intervenit, asigurându-i pe utilizatori că vor fi luate măsurile necesare pentru a remedia problemele semnalate în cel mai scurt timp posibil.

Facebook

Comentarii