Primul camion cu combustibil a intrat în Fâșia Gaza

Primul camion cu combustibil a intrat, astăzi, în Fâșia Gaza, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Tot astăzi, alte două camioane erau staţionate de partea egipteană a punctului de trecere de la Rafah, aşteptând să intre în Gaza.

Livrări limitate de ajutor umanitar au trecut graniţa dintre Egipt şi Gaza începând din 21 octombrie, dar Israelul a refuzat să permită intrarea de combustibil.

În ultimele zile, Naţiunile Unite au avertizat că vor fi nevoie să-şi înceteze operaţiunile umanitare, inclusiv distribuirea de ajutoare în interiorul Gazei, pe măsură ce rezervele lor de combustibil se împuţinau.

Marţi, un camion cu combustibil a sosit în Gaza, pentru a încărca camioanele Agenţiei ONU pentru Refugiaţii Palestini. Comisarul general, Philippe Lazzarini, a reiterat că, fără combustibil, operaţiunea umanitară din Gaza se apropie de sfârşit.

Din 7 octombrie, de la izbucnirea războiului, în Fâşia Gaza nu a intrat niciun camion încărcat cu combustibil, esenţial pentru funcţionarea spitalelor, brutăriilor şi uzinelor de purificare a apei.

Din cauza penuriei de combustibil, multe spitale din enclava palestiniană au fost nevoite să-şi suspende sau să-şi reducă serviciile de sănătate.

Facebook

Comentarii