Prima navă încărcată cu cereale ucrainene a plecat, în această dimineață, din portul Odesa, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Nava cargo Razoni sub pavilion panamez, încărcată cu porumb, va părăsi portul Odesa cu destinaţia Liban”, a precizat ministerul turc al apărării, anunțul fiind confirmat și de ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov.
Nava încărcată cu 26.000 de tone de porumb ar urma să ajungă la intrarea în strâmtoarea Bosfor, în cursul zilei de mâine. Potrivit acordului, vasul va fi autorizat, apoi, de Centrul comun de coordonare, care a fost inaugurat săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU.
Vasul va fi urmat, potrivit autorităților turce, de alte nave care transportă cereale și care se vor deplasa, de asemenea, pe coridoarele maritime convenite. „Plecarea altor nave este planificată în limitele coridorului şi formalităţilor convenite”, a precizat ministerul turc al apărării.
Potrivit autorităților ucrainene, la cheiurile porturilor din Marea Neagră se află deja 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre acestea, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene, cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone. În decurs de patru luni, ar urma să fie transportate circa 25 de milioane de tone de cereale, în principal grâu și porumb, care se află depozitate în silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.
Ucraina deţine 17% din exporturile mondiale de orz, 12% din cele de porumb și 9% din cele de grâu.
Laura Groșereanu