Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns în apele teritoriale ale Turciei

Nava cargo, încărcată cu 26.000 de tone de porumb, care a plecat luni dimineață din portul Odesa, a ajuns în apele teritoriale ale Turciei. Vasul urmează să fie inspectat, în cursul zilei de astăzi, de o echipă internațională, formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, care fac parte din centrul de coordonare comun, format în urma acordului privind exporturile de cereale de la Istanbul.

Trecând prin strâmtoarea Bosfor, nava Razoni, aflată sub pavilion Sierra Leone, își va continua apoi drumul cu destinația Liban.

Traseul navei, prima navă cu cereale din Ucraina, a fost îngreunat din cauza vremii nefavorabile. În apele ucrainene, nava a înaintat foarte încet, cu doar șapte noduri, și din cauza unor posibile mine, dar apoi a reușit să prindă viteză.

Este primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra pieţelor agricole.

Potrivit autorităților ucraine, cel puțin o navă cu cereale trebuie să părăsească zilnic porturile ucrainene, atâta timp cât acordul negociat de ONU va fi valabil, respectiv 120 de zile.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *