Până la ora 18.00, la alegerile europarlamentare au votat 7.250.520 de români, prezența fiind de 40,24%. La alegerile locale au votat, până la aceeași oră, 6.985.692 de români, prezența fiind de 38,63%.
Cifrele depășesc prezența înregistrată la precedentele alegeri. Astfel, în mai 2019, la europarlamentare, la ora 18:00, erau 7.127.601 de votanți și o prezență de 39,01%.
În septembrie 2020, la locale, tot la ora 18:00, erau 6.983.136 de voturi și o prezență de 38,16%.
Cea mai mare prezență la locale, azi, se înregistrează deocamdată în județul Olt, unde au votat 46,44% din cetățenii cu drept de vot. Urmează Sălaj și Giurgiu.
Pe ultimul loc se clasează municipiul București, cu 29,41%.
Prezența în mediul rural este peste cea din urban, iar categoria de vârstă care s-a prezentat în cel mai mare număr la vot este de 45-64 de ani, urmată de categoria 65+, potrivit datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă.










