Preşedinţia cehă a Consiliului UE relansează propunerea de reformare a tratatelor comunitare

statele ue poartă negocieri pe marginea planului de reducere a consumului de gaze

Cehia, care şi-a început mandatul de şase luni la conducerea Consiliului Uniunii Europene, ar urma să propună statelor membre un chestionar care să arate în ce măsură țările UE ar susține o schimbare a procesului de luare a deciziilor la nivelul UE şi în care domenii, notează euractiv.com, potrivit Agerpres.

Chestionarul lansat de președinția cehă a UE se va concentra pe schimbările care pot fi făcute în cadrul tratatelor actuale, a declarat ministrul ceh al afacerilor europene, Mikulas Bek. În opinia președinției cehe, renunțarea la votul în unanimitate – idee care a fost desprinsă din propunerile lansate în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei – este considerată ca fiind o decizie foarte disputată, dar că, totuși, ar exista loc pentru unele schimbări, a mai spus ministrul ceh.

Votul cu majoritate calificată ar presupune susţinerea a cel puțin 15 dintre cele 27 de state membre, cu condiţia ca acestea să reprezinte minimum 65% din populaţia totală a UE. Propunerile făcute în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei au menționat că acest sistem de vot ar fi necesar în întregul domeniu al politicii externe şi de securitate.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susţinut că reformarea tratatelor comunitare ar putea fi luată în calcul, dacă va fi necesar, pentru a pune în practică recomandările făcute de cetăţenii europeni în cadrul Conferinţei privind Viitorul Europei.

„Am susţinut mereu că votul în unanimitate în anumite domenii cheie pur şi simplu nu mai are sens”, a declarat Ursula von der Leyen, în cadrul unui discurs susţinut în plenul Parlamentului European, odată cu închiderea Conferinței privind Viitorul Europei, pe 9 mai.

Parlamentul European a adoptat, pe 4 mai, o rezoluție (355 de voturi pentru, 154 împotrivă şi 48 de abţineri) pentru sprijinirea propunerilor rezultate în urma consultării cetățenești – care s-a întins pe parcursul unui an – și a solicitat Comisiei pentru afaceri constituționale să pregătească propuneri de reformare a tratatelor UE, care urmau să aibă loc prin intermediul unei convenții, în conformitate cu articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Un număr de 13 state, printre care și România, au anunțat, la scurt timp, că nu susțin reformarea instituțională a UE, considerând că tratatele comunitare asigură, deja, cadrul legislativ de funcționare a Uniunii Europene, în forma actuală.

La summitul Consiliului European, din 23-24 iunie, statele membre urmau să decidă dacă lansează convenţia pentru reforma tratatelor. Liderii statelor UE au decis, în schimb, să nu modifice tratatele comunitare și, prin urmare, să nu lanseze procedura de reformare instituțională, decizia fiind ca măsurile după Conferința privind Viitorul Europei să fie luate în acord cu tratatele în vigoare.  

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii