Putin și președintele chinez se întâlnesc azi

Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc, astăzi, în Uzbekistan pentru un summit regional care arată ca un front împotriva Occidentului, în pline tensiuni exacerbate de războiul din Ucraina, comentează AFP, potrivit Agerpres.

Lui Xi Jinping şi Vladimir Putin li se vor alătura, în oraşul Samarkand, liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului şi altor ţări pentru un summit de două zile al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO).

Mâine va avea loc principala reuniune a acestui summit, dar întâlnirea bilaterală dintre preşedinţii chinez şi rus de astăzi se află în centrul atenției. Pentru președintele rus, Vladimir Putin, acest summit va fi ocazia de a arăta că Rusia nu este izolată pe scena mondială, spun analiștii.

De cealaltă parte, pentru președintele Xi Jinping, care efectuează în Asia Centrală prima sa călătorie în străinătate de la începutul pandemiei de coronavirus, va fi un prilej de a-și consolida statura de lider de prim-plan, înaintea congresului Partidului Comunist Chinez din octombrie, în cursul căruia vizează obținerea celui de-al treilea mandat.

Întâlnirea din Uzbekistan este prezentată, de asemenea, și ca o acțiune de contracarare a Statelor Unite, care au preluat conducerea sancţiunilor împotriva Moscovei şi sprijinului militar acordat Kievului şi care au stârnit furia Beijingului prin vizita mai multor oficiali americani în Taiwan.

Înainte de sosirea liderilor la Samarkand, o fostă răscruce majoră a rutelor comerciale dintre China şi Europa, deplasările în oraşul plasat sub securitate au fost restricţionate, iar aeroportul a fost închis pentru zborurile comerciale.

SCO, ai cărei membri sunt China, Rusia, India, Pakistan şi fostele republici sovietice din Asia Centrală, a fost creată în 2001 ca instrument de cooperare politică, economică şi de securitate în competiţie cu organizaţiile occidentale.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *