Ca în fiecare an, Constanța a găzduit, astăzi, o ceremonie amplă, cu ocazia celebrării Zilei Marinei. La festivități, au participat premierul Ilie Bolojan, alături de miniștrul Apărării, Ionuț Moșteanu.
Președintele Nicușor Dan nu a fost pezent la ceremoniile de la Constanța, dar a transmis un mesaj, care a fost citit de consilierul prezidențial, Cristian Diaconescu.
”Ziua Marinei este o zi a unității naționale, pentru că acest moment special reușește să ne apropie oriunde ne-am afla. Marinarii noștri sunt cei care poartă pavilionul tricolor pe mările și oceanele lumii, de aceea sărbătorim astăzi și oamenii extraordinari dedicați acestei cariere dar onorăm și simbolurile națiunii noastre. Atât timp cât stăm împreună în jurul valorilor noastre naționale, suntem mai puternici, atât timp cât ne reamintim că avem un trecut care ne leagă cu un prezent pentru care ne mobilizăm eforturile și energiile creative, atunci sunt sigur că și viitorul va fi mai bun pentru România’”, a transmis președintele Nicușor Dan.
În mesaj, șeful statului a subliniat că România va continua eforturile pentru dotarea și modernizarea Forțelor Navale și le-a mulțumit marinarilor pentru sacrificiile pe care le fac.
”Vom continua eforturile pentru dotarea şi modernizarea Forţelor Navale Române, astfel încât să aveţi asigurat tot ce este necesar pentru succesul misiunilor la care participaţi”, a transmis preşedintele Nicușor Dan.
El a adăugat că, în actualul mediu internaţional de securitate, regiunea Mării Negre are o importanţă strategică, fiind recunoscută ca atare atât la nivelul NATO, cât şi la nivelul Uniunii Europene. ”Vom continua să valorificăm acest statut în beneficiul siguranţei şi prosperităţii cetăţenilor români”, a dat asigurări președintele, Nicuşor Dan.
Presa a remarcat că toți șefii de stat, cu o singură excepție, în 2011 când fostul președinte Traian Băsescu nu a ajuns la ceremonii, au participat la festivitățile de la Constanța, care sunt o tradiție prin care se celebrează, în fiecare an, Ziua Forțelor Navale.









