Klaus Iohannis participă la reuniunea Formatului Bucureşti 9

Klaus Iohannis participă, astăzi, la Varşovia, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), la care invitaţi sunt preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

 Summitul B9 se desfăşoară în contextul împlinirii unui an de la declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, la 24 februarie 2022, şi are ca obiectiv continuarea coordonării dintre Aliaţii de pe Flancul Estic al NATO şi SUA, pe fondul provocărilor de securitate generate de război.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor vizează continuarea sprijinului multidimensional pe care statele aliate, inclusiv cele participante la Formatul B9, îl acordă Ucrainei, susţinerea pentru aspiraţiile sale euroatlantice, precum şi demersurile continue ale NATO de întărire a posturii sale de descurajare şi apărare pe Flancul estic.

O atenţie specială va fi acordată şi partenerilor vulnerabili, precum Republica Moldova, confruntată cu provocări crescute de securitate.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *