Klaus Iohannis, întrevederi cu liderii Dietei din Japonia

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, astăzi, în prima zi a vizitei oficiale pe care o efectuează în Japonia, întrevederi cu preşedintele Camerei Consilierilor din Dieta (Parlamentul) Japoniei, Hidehisa Otsuji, şi cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Hiroyuki Hosoda, cu care a discutat despre Parteneriatul Strategic România-Japonia şi situaţia regională de securitate.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a subliniat, în cadrul celor două întâlniri, reperul major pe care semnarea Declaraţiei comune de instituire a Parteneriatului Strategic România-Japonia, care va avea loc mâine, îl va marca în evoluţia relaţiilor bilaterale de peste un secol dintre cele două state.

„Preşedintele României a arătat că lansarea Parteneriatului Strategic reprezintă un moment istoric pe care ţara noastră doreşte să îl pună în slujba prieteniei şi dezvoltării relaţiilor dintre cele două popoare şi a subliniat obiectivul României de a fi un partener de încredere al Japoniei, atât în avansarea cooperării bilaterale, cât şi în plan multilateral, în cadrul ONU, precum şi în relaţia Japoniei cu NATO şi Uniunea Europeană”, potrivit administrației prezidențiale.

Şeful statului a punctat că, prin documentele care vor fi semnate marţi, se deschid noi oportunităţi pentru intensificarea cooperării bilaterale în mai multe domenii precum energie și industrie și au fost reliefate posibilităţile de cooperare cu Japonia în extinderea programelor de energie nucleară civilă, cum sunt Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi proiectul reactoarelor nucleare mici (SMR).

Şeful statului a detaliat, în ceea ce priveşte situaţia regională de securitate, sprijinul multidimensional pe care ţara noastră îl acordă Ucrainei încă de la începutul războiului declanşat de Rusia.

De asemenea, preşedintele Iohannis a transmis aprecierile României cu privire la implicarea constructivă a Japoniei în sprijinul Ucrainei. El a salutat obiectivul asumat de Japonia, în calitate de Preşedinţie rotativă a G7, de a continua mobilizarea comunităţii statelor care împărtăşesc aceleaşi valori în sprijinul Ucrainei.

Preşedinţii celor două camere ale Dietei Naţionale a Japoniei au transmis aprecierile pentru semnarea Parteneriatului Strategic, evidenţiind că vizita preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă un moment cu o semnificaţie aparte în istoria relaţiilor româno-japoneze.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *