România are un loc distinct în cadrul NATO şi o calitate incontestabilă de furnizor de securitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic al Alianţei Nord-Atlantice, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, în alocuţiunea ţinută de Ziua Armatei României.
Şeful statului a adăugat că, în ultimii ani, a crescut constant prezenţa aliată în ţara noastră.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus că „Armata a fost şi va continua să fie simbolul tenacităţii” şi a subliniat că „împreună cu partenerii şi aliaţii noştri suntem mai puternici”.
„Traversăm o perioadă marcată de o accentuată incertitudine, iar efectele acestor provocări complexe ne afectează şi viaţa de zi cu zi. În actualul context dificil, direcţia noastră este clară: rămânem uniţi şi hotărâţi, ancoraţi în valorile şi simbolurile care ne definesc şi ne dau putere ca naţiune, şi întărim cooperarea cu aliaţii şi partenerii noştri”, a arătat Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.
„Ziua Armatei Române, pe care o sărbătorim astăzi, este un omagiu adus peste timp tuturor eroilor căzuţi în luptă pentru apărarea pământului românesc. Acum, avem cel mai bun prilej de a le mulţumi generaţiilor de astăzi de militari ai României, în care ne punem toată încrederea pentru apărarea ţării”, a declarat, la rândul său, premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, România a urcat în clasamentul celor mai puternice forţe militare ale lumii, poziţionând-o ca cea de-a 11-a forţă militară a Uniunii Europene şi a 14-a a NATO.
La Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I din Bucureşti, a avut loc, în această dimineață, o ceremonie militară şi religioasă de depuneri de coroane de flori, ceremonie de schimbare a gărzii şi survol al unor aeronave ale Forţelor Aeriene Române. La ceremonie, au participat preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.








