Preşedintele Chinei, în turneu în Asia Centrală

Preşedintele Xi Jinping va părăsi China, în această săptămână, pentru prima dată în mai bine de doi ani, pentru un turneu în Asia Centrală în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele chinez urmează să efectueze o vizită de stat în Kazahstan, miercuri, şi se va întâlni apoi cu președintele rus, Vladimir Putin, la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OSC), în oraşul Samarkand din Uzbekistan.

Călătoria, prima în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, arată încrederea manifestată de preşedintele Xi Jinping în ceea ce priveşte stabilitatea mandatului său în China, potrivit Agerpres. Congresul Partidului Comunist Chinez, care are loc o dată cinci ani, a fost convocat pentru 16 octombrie. În cadrul acestui congres, preşedintele Xi Jinping ar urma să fie reconfirmat la conducerea partidului şi, prin urmare, a ţării.

La precedentul congres, cel din anul 2017, Xi Jinping a fost reales în funtea partidului și, implicit, la conducerea țării, pentru al doilea mandat consecutiv. Câteva luni mai târziu, Constituţia țării a fost modificată pentru a elimina limita de două mandate prezidenţiale.

Facebook

Comentarii

57 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *