Președintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns la Moscova

Președintele chinez XI Jinping a ajuns, astăzi, la Moscova, unde se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.

Avionul președintelui chinez XI Jinping a aterizat în urmă cu puțin timp la Moscova. O vizită urmărită cu deosebit interes de jurnaliști, în contextul în care liderul de la Beijing este singurul lider de talie mondială care cooperează cu președintele Vladimir Putin. Asta cu atât mai mult cu cât, în urmă cu doar câteva zile, Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus.

Deși motivul principal al vizitei este o consolidare a relațiilor dintre cele două țări, inclusiv economice, analiștii spun că liderul chinez va încerca să-și prezinte țara ca pe un pacificator global. Adică îi va arăta lui Putin că îi este în continuare aproape, dar cel mai probabil va evita să arate să condamne și aliații din Vest.

Vizita sa are loc la câteva săptămâni după ce China a publicat un plan de pace pentru războiul din Ucraina, întâmpinat cu scepticism în Occident.

Iar potrivit Financial Times, Xi Jinping îl va suna pe președintele Volodimir Zelenski după vizită făcută în Rusia – ar fi prima convorbire dintre cei doi lideri, de la începutul războiului.

„Avem mari aşteptări de la viitoarele discuţii”, a declarat liderul de la Kremlin despre vizita de trei zile a președintelui chinez.

Relaţiile ruso-chineze au atins cel mai înalt punct din istoria lor şi continuă să devină mai puternice, a mai spus Vladimir Putin. El a continuat să laude parteneriatul dintre Moscova și Beijing ca fiind piatra de temelie a stabilităţii regionale şi globale.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *