Preşedintele Chinei şi-a încheiat vizita în Rusia

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a părăsit miercuri Rusia după o vizită de stat în care a avut întâlniri care au durat ore bune cu omologul său rus Vladimir Putin, căruia i-a prezentat planul său de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi cu care a încheiat acorduri politice şi economice importante, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit agenţiilor de presă ruse TASS şi RIA Novosti, Xi Jinping a primit salutul gărzii de onoare înainte ca avionul său să decoleze de pe aeroportul Vnukovo-2 din capitala rusă.

Xi Jinping a fost însoţit la aeroport de vicepremierul rus Dmitri Cernişenko, acelaşi oficial care l-a întâmpinat luni, la sosire.

Liderul chinez a urcat scările avionului prezidenţial şi apoi s-a întors pentru a-i saluta pe cei prezenţi la aeroport.

În timpul vizitei sale de stat în Rusia, efectuată în perioada 20-22 martie, Xi s-a întâlnit cu Putin în două rânduri, prima dată pentru o întrevedere informală şi a doua oară pentru negocieri oficiale.

În a doua zi a negocierilor de la Kremlin, marţi, Putin i-a oferit lui Xi Jinping o cină de stat cu un meniu compus, printre altele, din tradiţionalul borş de sfeclă, revendicat deopotrivă de Ucraina şi de Rusia.

Facebook

Comentarii