Președinta mexicană, Claudia Sheinbaum, a reafirmat luni opoziția țării sale față de atacul Statelor Unite asupra Venezuelei și față de capturarea președintelui Nicolas Madro, transmite Reuters.
‘Respingem categoric intervenția militară în afacerile interne ale altor state’, a afirmat președinta Mexicului, reiterând o declarație anterioară.
Ea a adăugat că Mexicul este un stat suveran și cooperează cu SUA în ce privește combaterea traficului de droguri și securitatea.
Declarația Claudiei Sheinbaum survine după comentariile din weekend ale președintelui american Donald Trump prin care acesta sugera o acțiune militară în Mexic împotriva cartelurilor de droguri.
‘Este necesar să reafirm că, în Mexic, poporul conduce și că suntem o țară liberă și suverană; cooperare, da; subordonare și intervenție, nu’, a subliniat ea.
Președinta mexicană, citată de AFP, a mai spus că ‘America nu aparține niciunei doctrine și niciunei puteri’, după ce Trump a justificat capturarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro printr-o aducere la zi a doctrinei Monroe, prin care SUA consideră America Latină drept ‘curtea lor din spate’.
În fața presei, Trump a spus că ‘doctrina Monroe este foarte importantă, dar noi am depășit-o de foarte departe’. ‘Dominația americană în emisfera vestică nu va mai fi pusă niciodată la îndoială’, a declarat el, amenințând apoi alte guverne de stânga din America Latină, printre care cele din Cuba, Columbia și Mexic.
‘Mexicul susține ferm că America nu aparține niciunei doctrine și niciunei puteri’, a replicat lidera mexicană de stânga, în conferința sa presă zilnică. ‘Continentul american aparține popoarelor fiecărei țări care îl formează’, a adăugat Claudia Sheinbaum.










