Preşedinta Comisiei Europene se duce la Casa Albă

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va fi primită vineri, pe 10 martie, la Casa Albă, de preşedintele SUA Joe Biden pentru convorbiri privind sprijinul acordat Ucrainei, dar şi subiecte mai puţin consensuale legate de climă sau China, relatează AFP, potrivit Agerpres.

De asemenea, pe agenda convorbirilor se află subiecte legate de „coordonarea dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru combaterea crizei climatice prin investiţii în energie curată, prin lanţuri de aprovizionare sigure”.

Joe Biden şi Ursula von der Leyen vor discuta şi despre iniţiativele lansate pentru reducerea dependenţei europene de hidrocarburile ruseşti.

Întrevederea se va axa în cele din urmă şi pe „alte subiecte de securitate internaţională, inclusiv eforturile noastre comune pentru a răspunde provocărilor Chinei”, se arată în comunicat.

Preşedintele american şi-ar dori ca aliaţii săi europeni să adopte o poziţie mai fermă faţă de China, din punct de vedere diplomatic, dar şi tehnologic şi economic.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *