Presa internațională comentează rezultatul „șocant” din România: Călin Georgescu, un „candidat pro-rus”

Plasarea candidatului independent Călin Georgescu pe primul loc, cu 22,86% – voturi care continuă să crească – a fost comentată, în termeni alarmanți, de către agențiile internaționale.

Agenția franceză, AFP, una dintre cele mai mari din lume, a alocat un spațiu important alegerilor din România și a punctat faptul că independentul Călin Georgescu, „un candidat pro-rus”, s-a calificat în al doilea tur, în ciuda faptului că nimeni nu se aștepta. 

Oricare ar fi rezultatul votului, „extrema dreaptă este de departe marele câștigător al acestor alegeri”, a comentat pentru AFP politologul Cristian Pîrvulescu.

Potrivit experţilor, ea a beneficiat de pe urma unui climat social şi geopolitic tensionat într-o ţară văzută ca un membru loial al UE şi NATO, situată la porţile Ucrainei. Este o bulversare pentru această ţară de 19 milioane de locuitori, care a rezistat până acum posturilor naţionaliste, diferenţiindu-se de Ungaria şi Slovacia, comentează AFP.

Reuters comentează și ea rezultatul din România, unde Călin Georgescu, un politician român de extremă-dreapta și un critic NATO, a obținut un rezultat „șocant” care amenință poziția fermă a României pro-Ucraina.

Reuters amintește că sondajele de opinie îl cotau sub 10% înainte primul tur de scrutin de duminică. Propus inițial pentru funcția de prim-ministru, el a fost înlăturat de conducerea AUR care l-a acuzat că poziția sa pro-rusă și anti-NATO a afectat imaginea partidului.

“Un populist de extremă dreapta surprinde la alegerile prezidenţiale din România, urmând să intre în turul doi”, notează și AP despre Călin Georgescu și remarcă “un rezultat care a cutremurat peisajul politic al ţării”.

France 24 notează că “un candidat pro-rus şi premierul se vor înfrunta în turul al doilea” al alegerilor prezidenţiale din România şi menţionează că Georgescu îşi datorează scorul campaniei virale de pe TikTok.

“Şoc în România: Călin Georgescu, criticul de extremă dreaptă al NATO, preia conducerea în alegerile prezidenţiale”, a titrat The Guardian, după scrutinul de duminică.

“Un candidat de extremă-dreapta conduce şocant în scrutinul prezidenţial din România”, notează şi BBC.

Facebook

Comentarii