Presa bulgară: România, Polonia și Bulgaria – în cărți pentru postul de comisar al Apărării

Polonia, România și Bulgaria sunt în cărți pentru postul de comisar al Apărării, în următorul mandat al Comisiei Europene, scrie presa bulgară (publicația Kapital), preluată de Rador și G4Media.

Cele trei țări din est ar fi preferate datorită faptului că au fost cele mai afectate de războiul din Ucraina – de criza refugiaților (Polonia și România), de importurile de cereale (Polonia și România) și criza energetică și dependența de combustibilul rusesc (Bulgaria). În plus, aceste țări, mai scrie presa bulgară, ar fi și în prima linie în cazul în care conflictul din Ucraina s-ar extinde.

În ceea ce privește România, bulgarii notează candidatura președintelui Klaus Iohannis. Deși președintele român a anunțat oficial că se înscrie în cursa pentru șefia NATO și a lăsat de înțeles că nu îl interesează o funcție înaltă la nivelul UE, publicația bulgară ia în calcul și o eventuală candidatură pentru comisarul de Apărare.

România are șanse să și obțină postul, comentează bulgarii care enumerează și atuurile: înființarea în România a celei mai mari baze NATO din Europa, care este estimată la 2,5 miliarde de euro, precum și faptul că țara alocă 2,5% din PIB pentru apărare.

Ar fi un impediment, mai scrie publicația din Bulgaria, și anume mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis expiră după repartizarea oficială a posturilor în UE, iar acest lucru îi reduce șansele.

În plus, potrivit surselor revistei Kapital, Ursula von der Leyen ar fi invitat personal un politician român de rang înalt să conducă domeniul agricultură în următoarea Comisie Europeană.

În conluzie, bulgarii cred că Polonia și România ar avea cele mai mari șanse, iar Bulgaria cele mai puține, din cauza instabilității sale politice.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *