Premiul Saharov al Uniunii Europene va fi înmânat, astăzi, opozantului venezuelean Edmundo Gonzalez Urrutia, aflat în exil după alegerile prezidenţiale din iulie în care el îşi revendică victoria, şi care a declarat pentru AFP că speră la „începutul unei noi ere” la întoarcerea sa în Venezuela, pe 10 ianuarie, scrie Agerpres.
„Sperăm că această zi va marca începutul unei noi ere, o eră democratică în Venezuela”, a declarat Urrutia pentru AFP în Parlamentul European de la Strasbourg, unde va avea loc ceremonia de înmânare a premiului.
Această distincţie, cea mai importantă din UE pentru drepturile omului, i-a fost decernată lui Urrutia, precum şi Mariei Corina Machado, şefa opoziţiei venezuelene, care trăieşte în clandestinitate după scrutin.
Realegerea lui Nicolas Maduro (Partidul Socialist Unit al Venezuelei, PSUV) pe 28 iulie, pentru un al treilea mandat de şase ani, a fost puternic contestată de opoziţie, care estimează că Edmundo Gonzalez Urrutia este cel care a câştigat alegerile, cu pese 67% din sufragii.
Depunerea jurământului pentru mandatul din 2025-2031 este prevăzută pentru 10 ianuarie. Nicolas Maduro şi-a îndemnat susţinătorii să „iasă cu milioanele în stradă pentru a depune jurământul pentru Venezuela, pentru independenţă, pentru patria bolivariană”.
Edmundo Gonzalez Urrutia, în exil în Spania, a anunţat la rândul său că se va întoarce în Venezuela pe 10 ianuarie, pentru „a-şi prelua funcţia”.
În Venezuela, peste 2.400 de persoane au fost plasate în detenţie în orele de după anunţarea victoriei lui Maduro, cu ocazia unor manifestaţii care au făcut 28 de morţi şi aproape 200 de răniţi.










