Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat că nu ar trebui să se ia nicio decizie cu privire la începerea negocierilor pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană (UE) la următoarea întâlnire a liderilor UE, programată să aibă loc în două săptămâni. Orbán a criticat vehement insistența Comisiei Europene de a include acest subiect pe ordinea de zi a summitului din 14-15 decembrie, sugerând că întâlnirea a fost prost pregătită de către instituție.
Duminică, pe contul său de Twitter, premierul maghiar a subliniat hotărârea sa de a împiedica dezbaterea asupra aderării Ucrainei la UE în cadrul Consiliului European. Acesta a argumentat că Uniunea Europeană nu se află la Bruxelles, ci în statele membre precum Budapesta, Varșovia, Paris și Berlin, insistând asupra dreptului Ungariei de a participa la luarea deciziilor numai dacă acestea corespund intereselor naționale maghiare.
Orbán propune în locul aderării imediate a Ucrainei la UE încheierea unui acord de parteneriat strategic pe o perioadă de 5-10 ani. El consideră că acest parteneriat ar putea aduce Ucraina mai aproape de UE treptat, permitând evaluarea cooperării înainte de a discuta aderarea. Premierul maghiar a subliniat, de asemenea, incertitudinile legate de situația din Ucraina, inclusiv aspecte legate de conflictul armat și de prezența militară rusă pe teritoriul său.
În plus, Orbán a atras atenția asupra impactului pe care aderarea Ucrainei ar putea să-l aibă asupra fermierilor maghiari, susținând că sute de mii dintre aceștia ar putea da faliment în cazul includerii agriculturii ucrainene pe piața liberă a UE. Propunând un sprijin financiar separat pentru Ucraina, în afara bugetului UE, prin intermediul unui acord interguvernamental și a unui fond dedicat, Orban a sugerat o contribuție individuală a fiecărei țări în funcție de propriile evaluări și considerații.










