Premierul spaniol, vizită la Beijing

Premierul spaniol Pedro Sanchez se află într-o vizită la Beijing, în China, unde va participa la Forumul economic China-Spania. În deschiderea evenimentului, liderul socialist spaniol a salutat ”legăturile solide” care unesc cele două ţări, scrie Agerpres.

”Ne angajăm să dezvoltăm un program pozitiv şi să găsim soluţii consensuale, de pe urma cărora au de beneficiat toate părţile”, a adăugat el.

Pedro Sanchez urmează să aibă întrevederi cu omologul său Li Qiang, după care va fi primit de preşedintele chinez Xi Jinping.

La precedenta sa vizită în China, desfăşurată în martie anul trecut, Sanchez a fost primit de Xi şi a participat la Forumul Economic din Asia, echivalentul Forumului economic mondial de la Davos.

Şeful executivului spaniol se va afla marţi şi miercuri la Shanghai, unde se va întâlni cu lideri politici şi oameni de afaceri locali şi va inaugura un Institut Cervantes.

Vizita lui Pedro Sanchez în China are loc într-un context de recrudescenţă a tensiunilor comerciale între UE şi Beijing, Comisia Europeană lansând în ultimele luni o serie de proceduri contra ţării asiatice. Dosarul cel mai important vizează autovehiculele electrice chinezeşti vândute în ţările membre UE.

Facebook

Comentarii