Premierul Marcel Ciolacu, vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu efectuează, astăzi și mâine, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important al acestei vizite fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor din această țară.

Prim-ministrul are programată o întrevedere cu șeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, preşedinte al Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Abu Dhabi, cu alţi înalţi oficiali emiratezi. De asemenea, șeful guvernului se va întâlni cu reprezentanţi ai unor companii relevante din Emiratele Arabe Unite, precum şi cu membri ai comunităţii de români.

Agenda vizitei include și o întâlnire în plen a delegaţiilor, prilej cu care va avea loc un schimb de documente bilaterale în domenii de interes comun.

„Ne dorim să întărim relaţiile de colaborare cu Emiratele Arabe Unite, din perspectivă politică şi economică. România continuă să atragă investitori emiratezi în infrastructura aeriană, modernizarea şi extinderea Aeroportului Otopeni fiind un proiect viabil al colaborării noastre. Proiectele în domeniile digitalizării, energiei şi agriculturii corespund, de asemenea, intereselor noastre”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, referindu-se la obiectivele pe care delegaţia română şi le-a propus pentru această vizită.

Prim-ministrul va fi însoţit de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, ministrul Economiei, Radu Oprea, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Bogdan Ivan, preşedinte ANCOM, Valeriu Zgonea, preşedinte ANSVSA, Alexandru Bociu, preşedintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanţa, Mihai Teodorescu.

 Miniştrii care fac parte din delegaţie vor avea întrevederi oficiale cu omologii din Emiratele Arabe Unite.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *