Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, în această dimineață, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care candidează pentru un nou mandat la conducerea executivului european.
„Am discutat în această dimineață cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre prioritățile europene ale României, aderarea completă la spațiul Schengen și implementarea PNRR”, a spus premierul Marcel Ciolacu, potrivit Digi24.
„Am vorbit despre amenințările reprezentate de Federația Rusă, pericolul extremismului și nevoia de stabilitate la nivelul României și Uniunii Europene”, a adăugat el.
Ursula von der Leyen participă la Congresul Partidului Popular European, care începe astăzi la București.
Premierul Marcel Ciolacu urmează să se mai întâlnească, tot astăzi, și cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care este prezentă și ea la Congresul PPE.









