Prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, se va deplasa săptămâna viitoare în Statele Unite pentru discuții despre tarife cu președintele american Donald Trump, pe 17 aprilie, a anunțat ieri biroul său, transmite Reuters și Agerpres.
Meloni este confruntată cu un exercițiu de echilibru diplomatic dat fiind faptul că este o aliată a lui Trump, dar în același timp se află sub presiune pentru a apăra industria italiană axată pe export.
Italia a avut anul trecut al treilea cel mai mare excedent comercial din UE la schimburile de mărfuri cu SUA, după Germania și Irlanda.
Meloni a criticat decizia lui Trump cu privire la tarife, dar a avertizat că introducerea de contramăsuri de către UE ar putea escalada într-un război comercial, și a îndemnat la negocieri pentru atenuarea crizei.
Statele UE se confruntă cu tarife de 25% la oțel, aluminiu și autovehicule și de 20% la aproape toate celelalte bunuri, în cadrul politicii lui Trump de a lovi țările care, potrivit lui, impun bariere mari importurilor din SUA.
Deși miniștrii din UE au convenit să acorde prioritate negocierilor, blocul ar urma să aprobe primele măsuri de retorsiune în această săptămână.










