Netanyahu, vizită la Paris, pe fondul confruntărilor israeliano-palestiniene

Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa, pe 2 februarie, la Paris, în prima sa vizită în Franţa de la revenirea la putere, a anunţat luni biroul său de presă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Netanyahu „va efectua o vizită oficială în Franţa, unde va avea o întrevedere cu preşedintele francez Emmanuel Macron”, a anunţat biroul său de presă într-un comunicat.

Anunţul acestei vizite, prevăzută să dureze până pe 4 februarie, intervine în condiţiile în care violenţele israeliano-palestiniene s-au amplificat în ultimele zile.

La o zi după un raid israelian, cel mai sângeros în ultimii ani în Cisiordania, urmat de tiruri de rachete din Gaza spre Israel şi de lovituri aeriene israeliene ca represalii, un palestinian a ucis vineri şapte persoane în Ierusalimul de Est.

Sâmbătă, un alt palestinian a rănit doi israelieni, iar duminică gardieni israelieni au ucis un palestinian în Cisiordania. Luni, forţele israeliene au ucis un palestinian la Hebron, în sudul acestui teritoriu, potrivit autorităţilor palestiniene.

Violenţele generează temeri privind o nouă escaladare, iar apelurile la reţinere s-au înmulţit la nivel internaţional.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a îndemnat duminică pe israelieni şi palestinieni „să evite măsuri susceptibile să alimenteze escaladarea violenţei”.

Secretarul de stat american Antony Blinken a sosit la Ierusalim luni, pentru a discuta despre măsuri în vederea unei detensionări a situaţiei.

”Îndemnăm acum toate părţile să ia măsuri urgente pentru o revenire la calm şi la o detensionare”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă alături de Netanyahu.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *