Predoiu: Clarificări după perchezițiile la șeful de campanie al lui Georgescu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că va merge în fața Parlamentului pentru a da explicații cu privire la perchezițiile efectuate la domiciliul șefului de campanie al lui Călin Georgescu.

Declarațiile sale vin în urma acuzațiilor lansate de fostul candidat la Președinție, care l-a acuzat pe Predoiu de abuzuri și de implicare în gestionarea dosarului său. Predoiu a subliniat că deciziile legate de operațiunile polițienești, inclusiv intervențiile mascaților, sunt strict în sarcina procurorului de caz, și a respins acuzațiile ca fiind complet nefondate.

„Întotdeauna când am fost chemat în Parlament m-am prezentat și am explicat parlamentarilor ce nelămuriri sunt. […] Voi arăta pur și simplu prevederile legale care stabilesc cine are dreptul să dispună deplasarea mascaților la o adresă sau alta, la o operațiune polițienească, judiciară sau alta. Discut cu orice parlamentar de la orice partid, pentru că reprezintă cetățeni ai României, iar eu, ca ministru, am obligația să ofer toate explicațiile necesare”, a declarat Predoiu.

Ministrul a insistat că nu a avut nicio implicare în dosarul lui Călin Georgescu și că niciodată nu a ordonat intervenția mascaților. „Nu este adevărat că am trimis mascații la adresa domnului Georgescu și nu am trimis mascații la adresa nici unui cetățean niciodată. Nu este adevărat că am inspirat sau am ordonat un dosar domnului Georgescu sau oricărui alt cetățean din România. Nu mă ocup de dosare, nu fac dosare, nu mă interesez de dosare. Nu am făcut-o niciodată, nici ca ministru al Justiției, nici ca ministru de Interne”, a subliniat Predoiu.

Acuzațiile fostului candidat la Președinție, Călin Georgescu, au fost respinse de Predoiu, care le-a catalogat drept „ridicole” și nefondate, susținând că astfel de afirmații sunt extrem de incorecte și dăunătoare atât pentru autoritățile publice, cât și pentru imaginea Ministerului Afacerilor Interne.

În contextul acestei dispute, lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT), Anamaria Gavrilă, a cerut explicații suplimentare și l-a acuzat ministrul Predoiu de „practici securiste” în scopuri politice. „Ministrul trebuie să dea explicații clare pentru trimiterea abuzivă a mascaților acasă la șeful de campanie al lui Călin Georgescu”, a declarat Gavrilă într-un comunicat de presă.

Facebook

Comentarii