Poziția SUA față de Gaza îi aduce deservicii electorale lui Biden

Şefa de campanie a lui Joe Biden avea prevăzută pentru săptămâna trecută o întâlnire cu lideri ai comunităţii arabo-americane din Michigan, dar mulţi dintre aceştia au refuzat invitaţia, furioşi din cauza poziţiei administraţiei americane cu privire la războiul din Fâşia Gaza, un afront de rău augur pentru democraţi în acest stat-cheie, scrie marţi France Presse într-o amplă analiză conform Agerpres.

„Nu este momentul să ne jucăm de-a politica electorală”, a răbufnit într-o intervenţie la CNN unul dintre ei, Abdullah Hammoud.

Hammoud este primarul din Dearborn, o suburbie a oraşului Detroit cunoscută pentru că găzduieşte una dintre cele mai mari comunităţi de origine arabă din ţară.

„Oamenii nu vor să susţină un candidat care apără şi finanţează un genocid”, a declarat el, amintind că peste 26.000 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul conflictului, declanşat în octombrie de un atac sângeros al Hamas împotriva Israelului.

Aceste afirmaţii reflectă furia şi dezamăgirea multor americani de origine arabă sau de confesiune musulmană faţă de catastrofa umanitară din Fâşia Gaza şi faţă de sprijinul pentru Israel din partea lui Joe Biden, care a cerut Congresului un ajutor militar suplimentar pentru acesta de miliarde de dolari.

Administraţia americană s-a opus prin veto unei rezoluţii a ONU care cerea o încetare a focului în Gaza.

În timpul manifestaţiilor pentru Gaza, pancarte care îl reprezintă pe preşedintele democrat drept „Joe, autorul de genocid” sunt afişate cu regularitate. Iar Biden a fost întrerupt în timpul unor discursuri de campanie cu urlete de către manifestanţi care cereau o încetare a focului.

De la începutul conflictului şi în faţa tensiunilor pe care acesta le-a provocat în SUA, preşedintele Biden şi-a asigurat de nenumărate ori compatrioţii musulmami că respinge islamofobia.

Între timp, un sondaj realizat de Arab American Istitute la sfârşitul lunii octombrie arată că electoratul arabo-american se îndepărtează masiv de Joe Biden: sprijinul pentru preşedintele democrat ar fi scăzut de la 59% în 2020 la 17%.

Iar o campanie denumită „Renunţaţi la Biden”, lansată de lideri musulmani din mai multe state, militează pentru ca preşedintele american în exerciţiu să piardă în noiembrie, notează AFP

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *