Popularii Europeni: ”Locul Bulgariei, al Croației și al României este în spațiul Schengen”

Într-o rezoluție care a fost votată, astăzi, de Congresul Partidului Popular European, aflat în desfășurare la Rotterdam, se precizează că Bulgaria, Croația și România îndeplinesc toate condițiile necesare pentru a adera la spațiul Schengen. În textul rezoluției, se spune că ”locul Bulgariei, al Croației și al României este în spațiul Schengen, mai ales acum, când ne confruntăm cu numeroase provocări umanitare și de securitate la frontierele UE”.

La 24 mai, Comisia Europeană a transmis o recomandare Consiliului UE să permită României, Bulgariei și Croației să adere la spațiul Schengen, întrucât toate criteriile au fost îndeplinite și este prioritară gestionarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

Pe baza raportului Comisiei Europene, Parlamentul European și miniștrii Afacerilor Interne vor urma să dezbată aderarea la spațiul Schengen, în cadrul Forumului Schengen – în 2 iunie și, apoi, în Consiliul Schengen – la 10 iunie.

L. Groșereanu

Facebook

Comentarii