Polonia: Tusk anunță investiții-record în securitate și economie

Premierul polonez, Donald Tusk, a anunţat, ieri, un plan de investiţii în valoare-record de 155 de miliarde de euro în 2025 în vederea unei consolidări a securităţii Poloniei, în contextul războiului din Ucraina, şi în vederea relansării creşterii economice, relatează AFP și News.ro.

”Nu a existat niciodată o asemenea sumă în istoria economiei poloneze” destinată cheltuielilor în investiţii, subliniază într-un discurs la Bursa din Varşovia Tusk, a cărui coaliţie de centru a ajuns la putere în 2023.

”Bineînţeles, securitatea este o condiţie prealabilă. Nu este o coincidenţă că o sumă atât de mare de bani va fi investită direct în securitate”, subliniază Donald Tusk.

Polonia – singurul stat membru NATO care are o frontieră comună cu Rusia şi Ucraina – a anunţat în 2024 că va cheltui peste 2,3 miliarde de euro în vederea consolidării frontierei poloneze de est.

Totodatp, premierul Tusk anunţă că Polonia are ambiţia să depăşească economiile ţărilor occidentale din UE, suținând că poartă discuții avansate cu giganții tehnologici Google, Amazon, IBM şi Microsoft.

Polonia, care deţine un rol logistic crucial în armamentul trimis de către ţările din Occident Ucrainei, urmează să investească în infrastructuri rutiere şi feroviare, anunţă premierul polonez. ”Până în 2032, în şapte ani, vom fi investit 180 de miliarde de zloţi (44 de miliarde de euro) în Căile Ferate poloneze”, subliniază el.

Potrivit primelor estimări ale Statisticii poloneze (GUS), economia poloneză a crescut cu 2,9% în 2024, de la o creştere de 0,1% în 2023.

Facebook

Comentarii