Polonia și Ungaria nu vor să participe la relocarea migranților din UE

Premierul Donald Tusk a reiterat, ieri, că Polonia nu va accepta mecanismul Uniunii Europene de relocare a migranţilor, în ciuda aprobării în Parlamentul European a legislaţiei menite să limiteze migraţia pe continent.

„Vom găsi modalităţi prin care, chiar dacă Pactul privind migraţia va intra în vigoare într-o formă aproape neschimbată, vom proteja Polonia de mecanismul de relocare”, a declarat premierul polonez Donald Tusk, citat de News.ro.

El a adăugat că ţările UE trebuie să se concentreze pe protejarea propriilor frontiere.

Polonia a susţinut anterior că ar trebui să fie scutită de aşa-numitul mecanism de solidaritate din noua legislaţie, deoarece a ajutat şi a primit cel mai mare număr de refugiaţi ucraineni de la invazia Rusiei din 2022.

Și Ungaria și-a menținut poziția împotrivă, premierul maghiar Viktor Orban ctiticând ieri proiectul ca fiind „încă un cui în sicriul UE”.

UE are în plan relocarea a între 30.000 și 120.000 de migranți în statele membre, pentru a reduce presiunea pe anumite țări – Italia, Spania și Grecia – care sunt vizate de sosirile de migranți din Orientul Mijlociu și Africa.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *