Polonia îl avertizează pe Putin să nu-i traverseze spațiul aerian spre Budapesta

Polonia l-a avertizat marți pe președintele rus Vladimir Putin să nu traverseze spațiul său aerian pentru un summit în Ungaria cu președintele american Donald Trump, declarând că ar putea fi forțată să execute un mandat internațional de arestare dacă ar face-o, potrivit Reuters.

Trump a declarat săptămâna trecută că intenționează să se întâlnească cu Putin în capitala Ungariei, Budapesta, ca parte a eforturilor sale de a intermedia încetarea războiului din Ucraina.

Curtea Penală Internațională, cu sediul la Haga, a emis un mandat de arestare împotriva lui Putin în 2023, acuzându-l de crimă de război, de deportare ilegală a sute de copii din Ucraina. Rusia nu recunoaște jurisdicția CPI și neagă acuzațiile.

„Nu pot garanta că o instanță poloneză independentă nu va ordona guvernului să escorteze o astfel de aeronavă pentru a-l preda pe suspect instanței de la Haga”, a declarat ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, pentru Radio Rodzina.

Mandatul CPI obligă statele membre ale curții să-l aresteze pe Putin, dacă acesta pune piciorul pe teritoriul lor.
„Cred că partea rusă este conștientă de acest lucru”, a spus Sikorski. Ungaria, al cărei prim-ministru Viktor Orban menține relații bune cu Rusia, a declarat că se va asigura că Putin poate intra în țară pentru summit și se poate întoarce acasă ulterior.

Pentru a evita însă călătoria deasupra Ucrainei, delegația rusă ar trebui să zboare prin spațiul aerian al cel puțin unei națiuni membră a Uniunii Europene. Toate țările UE sunt membre ale CPI, deși Ungaria este în curs de a părăsi instanța.

Facebook

Comentarii