Polonia abrogă legile justiției, promovate de fostul guvern

Noul parlament al Poloniei a declarat că reorganizarea sistemului judiciar, care a fost decisă de precedentul guvern, condus de Partidul Lege şi Justiţie, este neconstituţională, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Modificările aduse Consiliului Naţional Judiciar de fostul executiv în anii 2018, 2021 şi 2022 fuseseră adoptate cu încălcarea Constituţiei țării, se precizează în rezoluţia care a fost adoptată miercuri de parlamentul polonez.

Varşovia se află de mai mulţi ani în dispută cu Comisia Europeană în legătură cu reformele controversate ale sistemului judiciar puse în aplicare de guvernul trecut.

Executivul comunitar a reclamat Polonia la Curtea de Justiţie a UE şi încă blochează miliarde de euro din fondul european de redresare post-COVID-19 din cauza obiecţiilor faţă de reformele respective.

Noul guvern condus de premierul Donald Tusk, care şi-a preluat mandatul în urmă cu o săptămână, a anunţat că va abroga reformele judiciare promovate de Partidul Lege şi Justiţie în ultimii ani.

Disputa cu Bruxellesul a fost cauzată şi de schimbările privind compoziţia Consiliului Naţional Judiciar, care este însărcinat cu numirea judecătorilor.

În 2018, parlamentul trecut a modificat acest organism, astfel încât o majoritate a membrilor nu mai erau desemnaţi de către alţi magistraţi, ci de către parlament.

CJUE a criticat această schimbare, luând decizia că este afectată independenţa sistemului judiciar din Polonia.

Facebook

Comentarii

89 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *