Aflată în pline negocieri pentru a primi susținerea în Parlamentul European, Ursula von der Leyen a amânat raportul oficial al UE privind Italia, ea căutând sprijinul guvernului de la Roma pentru un nou mandat, scrie Politico.
Oficiali citați de publicația bruxelleză susțin că o investigație a Comisiei Europene evidențiază dificultăți ale presei libere în Italia, de când premierul Melonia preluat funcția, în 2022.
Cabinetul președintelui CE ar fi cerut secretariatului general al executivului UE să amâne publicarea raportului privind statul de drept, au adăugat doi dintre oficiali.
Comisarii urmau să discute și să aprobe raportul la începutul lunii iulie, dar acum se așteaptă ca acesta să fie publicat doar după ce Parlamentul European își va da sprijinul final pentru noul președinte al Comisiei Europene propus de liderii UE.
Acest lucru s-ar putea întâmpla cel mai devreme la jumătatea lunii iulie, dar ar putea întârzia până în septembrie, în funcție de cât de ușor va fi realizat un consens între șefii de stat de și de guvern din UE.
Von der Leyen a ținut ușa deschisă pentru partidul de extremă-dreapta „Frații Italiei” al lui Meloni și pentru grupul său din Parlamentul European, Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR), atunci când a discutat despre modul în care să asigure sprijinul pentru candidatura sa.
Șefii de stat și de guvern se reunesc astăzi pentru un dineu informal, iar la 27-28 iunie va avea loc un Consiliu European oficial. Pe 18 iulie, Parlamentul European ar putea vota pentru alegerea viitorului președinte al Comisiei Europene.










